Show-ul „Insula iubirii”, de la Antena 1, a avut audiențe slabe de-a lungul sezonului. Finala, singura ediție în care a fost locul întâi, doar pe un target

Show-ul Insula iubirii, de la Antena 1, a avut audiențe slabe de-a lungul sezonului. Finala, singura ediție în care a fost locul întâi, doar pe un target
Publicat: 14/07/2015, 13:41

Primul sezon al show-ului „Insula iubirii”,de la Antena 1, încheiat recent, s-a dovedit a nu avea tocmai succesul scontat. Emisiunea prezentată de Radu Vâlcan a atins vârful maxim de audiență abia în finală, edițiile precendente situându-se pe locurile doi, trei sau chiar patru, după Pro TV, Kanal D și Antena 3, scrie paginademedia.ro.

La nivel național, „Insula Iubirii” a avut cele mai slabe performanțe: de două ori locul patru, de patru ori locul trei și de șase ori poziția a doua.

La orașe, show-ul a fost de cele mai multe ori pe poziția a doua. În două ediții a fost pe locul trei, după Pro TV și după Antena 3. În cele mai multe dintre emisiuni, audiența Antena 1 era la jumătate în comparație cu primul loc pe interval, Pro TV.

„Insula iubirii” s-a clasat puțin mai bine pe targetul comercial în sensul că, pe segmentul 18-49, emisiunea a fost pe locul doi, după Pro TV. Și aici, în unele cazuri, audiența Antena 1 a fost la jumătate. În altele, diferența dintre Pro TV și Antena 1 a fost mai mică, în comparație cu celelalte targeturi.

Finala „Insula iubirii” a avut cea mai mare audiență dintre toate edițiile acestui sezon. Totuși, Antena 1 a fost pe primul loc cu finala doar pe segmentul comercial. La nivel național și la orașe, postul TV a fost pe pozțiia a doua, după Pro TV.

De asemenea, ultima ediție a fost singura în care emisiunea de la Antena 1 a depășit 20% cotă de piață pe un target. Este vorba de segmentul comercial, unde finala a avut o cotă de peste 23%, ceea ce înseamnă că aproape un sfert dintre telespectatorii între 18 și 49 de ani care se uitau la televizor erau pe Antena 1.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914